Ce facem dacă pică curentul?

  • 13 noiembrie 2016

S-a întâmplat pe 13 octombrie în Suceavape 17 octombrie în Neamț, pe 13 noiembrie în Mureș și se va întâmpla mai des acum, că a venit iarna. Am luat idei de la doi canadieni care au stat fără curent și adaug câteva idei personale și aplicări la situația noastră românească. Așadar, să presupunem că suntem în oraș și se oprește curentul, iar noi suntem pe drum, încercând să ajungem acasă.

Apa ar fi primul meu gând. Aș încerca să mă gândesc pe drum dacă și câtă apă am. Un adult consumă în jur de 2 litri de lichide pe zi. Apă, ceai, suc, alte lichide. Așadar, m-aș opri și aș cumpăra niște lichide de pe drum.

Aici e o problemă: dacă e curentul oprit, trebuie să am bani la mine, pentru că plasticul nu va funcționa. Eu port mereu în portofel 50 lei și 50 euro pentru astfel de urgențe. Mai am 200 lei ascunși în mașină și alți bani în casă. Sigur, dacă încerc la Lidl sau Penny să cumpăr ceva cu euro voi fi refuzat, dar dacă încerc la un magazin de cartier, unde vânzătorul e și proprietar, am șanse mai mari de succes.

Dacă tot sunt la magazin, aș cumpăra mâncare cu putere calorică mare, care să nu necesite preparare: ciocolată, biscuiți, batoane nutritive, napolitane, tot ce mi-ar putea asigura câteva mese. Nu știu cât va dura pana de curent, așa că încerc să cumpăr cât mai multe de câți bani am.

Între timp, comunic cu ceilalți membri ai familiei pentru a ne coordona strategia („cumpăr eu mai multă apă și cumperi tu mai multe pâini”) și modul de a ajunge acasă.


Acasă sunt în zona mea de confort, pentru că am spațiu destul și am avut timp să mă pregătesc. Iată câteva din pregătiri:

  • apă: 15-25 litri de apă potabilă, 20 litri de apă menajeră.
  • mâncare: făină, orez, mălai, batoane nutritive, ciocolată, biscuiți, napolitane, conserve, gemuri, nutella, cafea, zahăr, sare, alune, alte dulciuri, zacuscă…
  • lanterne: una de camerăuna frontală, cu baterii aferente. cea de cameră poate funcționa 10 ore cu bateriile pe care le are și am 2 seturi de baterii pentru ea.
  • saci de dormit pentru toți membrii familiei, pe lângă pături și pilote. dacă nu pot încălzi camera cu ceva și e frig, sacii de dormit sunt mai buni decât o pilotă.
  • un arzător de camping și două butelii mari pentru el, deci pot face ceai cald, cafea și alte minuni care nu necesită mare efort.
  • lemne: am toaletat de-a lungul timpului câțiva copaci din curte și am păstrat lemnul gros în beci, unde e uscat, care poate fi ars pentru a prepara un grătar. carnea de la congelator se va dezgheța acum că nu există curent.
  • un încălzitor pe gaz și o butelie mare, de aragaz.
  • baterii AA, AAA, R6 (în jur de 10-20 de fiecare, niciodată mai puțin de 10 bucăți) și două powerbank-uri mari pentru telefoanele mobile, pe care le verific periodic să fie încărcate. pentru sunat și pentru verificat știrile.
  • o tigaie de fontă, care merge pusă pe foc direct, fără să se strice, ca teflonul.
  • canistre de benzină. două. una plină, una jumătate.

 


Părinții și bunicii noștri aveam mereu prin casă de mâncat și de băut. Țin minte, am stat o iarnă la bunici la țară două săptămâni până să văd un om în afara bunicilor și vecinilor. Ninsese atât de tare încât nu se putea ajunge în sat decât cu tancul, și cum n-avea nimeni tanc, au stat potoliți. Bunicii aveau făină pentru pâine, avea brânză, lapte, carne, porumb și lemne pentru sobă și n-am murit de frig deloc. Acum, în fiecare an sunt știri cu oameni care plâng pe la televizor că au fost sinistrați o zi sau două și n-a venit mașina de pâine și nu aveau ce mânca. Cum să nu ai două conserve și o bucată de carne în frigider să poți rezista o zi dacă ninge și nu poți ieși din casă o zi sau două?

De final: nu e treaba altora ce pregătiri aveți voi în casă. Nu pentru că vor râde sau pentru că vor încerca să le fure, ci pentru că pur și simplu nu e treaba lor.

Tags:

Related posts:

13 Comments

  1. Alin · 2 noiembrie 2017

    As mai adauga ceva: in cazul, de exemplu, al unui cutremur de mare magnitudine sa ai loc de intalnire cu familia. Eu cu sotia avem un loc de genul pe o strada de case, la aproximativ 500 de metri de blocul nostru. Din 2 in 2 ore verificam locul sa vedem daca a ajuns si celalalt.(stam cate 10 minute).

  2. Eagle Feather Bushcraft · 2 noiembrie 2017

    Super articol.

  3. Mihai · 3 noiembrie 2017

    Fără supărare, multe din chestiile din lista aia sunt foarte bune și sunt pregătit destul de bine, aș zice. Însă chestiile cu lemnele si buteliile e un pic mai complicată pentru cineva care stă la bloc. Cred că ai scăpat un pic din vedere asta.
    Mulțumesc.

  4. roprepper · 3 noiembrie 2017

    nu e nici o supărare, ai dreptate, dar de aia am menționat că stau la casă, ca să nu se înțeleagă că îndemn pe cineva să își ia butelie la bloc. pentru la bloc una din aia de camping de 450gr e de ajuns.

  5. cineva · 8 noiembrie 2017

    Nu in mod special pentru situatii de urgenta, dar in casa am:
    – 4 sticle de 2.5l pline cu apa, pentru udatul florilor in general, pentru baut cand se opreste apa. Plus una tot de 2.5l in frigider
    – ligheanul cu aproape 20l de apa in baie
    – congelatorul plin cu carne/legume ca pentru iarna si nu doar
    – un sfert de sac de faina de grau/altul de porumb.
    – un jumatate de raft de frigider cu conserve
    – o alta jumatate de raft cu dulciuri/ciocalate/fructe confiate/deshidratate. Merg pe munte cam in fiecare weekend si nu vreau sa merg in fiecare saptamana sa imi caut de mancare. Cam la 2-3luni le fac termin.
    – 2-3 cutii cu orez prefiert la 6minute, 2-3 cutii cu pireu instant, 5-6 pungi cu supe instant , tot pentru munte luate
    – arzator din aceeasi categorie de camping si 2 butelii medii, cele mari sunt mai greu de carat pe munte.
    – baterie de 12V cu 9Ah plina la UPS , 2 powerback-uri de 10000mA, 10-12baterii AA si AAA, 2 lanterne frontale, statii emisie-receptie VHF/UHF si unde scurte si antene pe bloc pentru ele. Cu laptopul pot trimite/primi e-mailuri folosind statia radio direct in Bulgaria, Italia sau Austria. Sunt radioamator, vezi sistemul WinLink: https://www.winlink.org/
    – saci de dormit de iarna, trei sezoane si vara. Am dormit iarna in stana la 1800m altitudine si -17 grade Celsius si bineinteles haine termice. Am stat vara(3 nopti si 4 zile) pe ghetar la 3800m la cort, totul(cort, sac, saltea, mancare, butelii, haine si echipament) carat cu spatele cateva ore bune.
    – medicamente uzuale, 2 truse medicale
    – bani cash si la mine si in rucsac.

  6. supravietuire A-Z · 23 decembrie 2017

    @cineva – da, esti un prepper adevarat. Fiecare familie ar trebui sa aiba lucrurile alea in casa. E greu pana faci primul pas ca sa incepi sa le aduni, dupa aia devine un stil de viata.

  7. Octavian · 25 martie 2018

    Super tare

  8. roprepper · 17 decembrie 2018

    „Toate magazinele închise, nu poți să cumperi nimic, unul dintre ele a fost deschis mai de după-masă, s-a luat tot, doi paleți de apă s-au dat glonț, pâine, nimic nu s-a mai găsit în oraș deci un oraș mort”, spune un localnic.

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/un-oras-mort-locuitorii-din-lugoj-nu-au-apa-curent-si-caldura-traim-ca-in-evul-mediu-1050241

  9. VasileT · 17 decembrie 2018

    Daca nu merg datele mobile un radio e bun. Si frecventa radioului local.

  10. Flavius C · 28 decembrie 2018

    La Lidl sau altele mai mari dupa ce raman fara generator se inchid, nu pot elibera bon fiscal. La magazinele de cartier e alta poveste. La cele de la tara nu e nici o problema.
    Telefoanele mobile poate au baterie, dar cum stai cu semnalul? In zonele urbane, unde antenele sunt in principal pe cladiri mai inalte si nu exista generatoare nu cred ca mai ai ce face cu telefonul
    Ai dreptate ca bunicii se descurcau. Intrau in magazin doar pentru sare, zahar, cuie, sarma si cafea. In rest cultivau, cresteau si culegeau cam tot ce le trebuia. Acum daca intri intr-un magazin la tara vei gasi rosii, ceapa, salam si chiar piftelute sau snitele.

  11. Florin V · 4 februarie 2024

    Două gânduri despre arcașii moderni – Nu mai gasesc articolul respectiv. L-ai sters? De ce?

Leave a reply