S-a blocat trenul în drum. Ce facem?

  • 16 decembrie 2018

A nins puternic în unele zone ale țării, oamenii nu se așteptau și nici televizoare sau telefoane inteligente nu există, să verifică acolo cum va fi vremea. Unele trenuri sunt blocate fie în stații, fie în mijlocul nicăieriului, uneori și de 8 ore. Primesc ceai, stau la adăpost în vagoane, dar tot e nasol. 

Ce e bine de avut la noi chiar dacă plecăm cu trenul pe distanțe mici iarna:

  1.  haine groase. dacă se oprește căldura în tren, un drum până la toaletă, tras pe noi o pereche de izmene sau de colanți și una de șosete pe care le aveam cu noi, și suntem bine. corpul îngheață mai repede când stă pe loc, iar în tren posibilitatea de mișcare e mică. citiți și articolul despre haine de iarnă.  
  2. șervețele. și nu jumătate de pachet din ăla mic, 2-3 pachete din alea mici. e nasol să te apuce treaba mare și să nu ai cu ce te șterge. 
  3. apă. sucurile dulci și acidulate accentuează setea. și da, sticlele goale sunt bune de topit apa în ele. 
  4. mâncare. nu oala cu sarmale, dar niște senvișuri sau niște ciocolăți, biscuiți, batoane energizante, ceva. 
  5. baterie de rezervă pentru telefon. dacă se poate să fie încărcată, ar fi și mai bine. și da, dacă ai bateria aia, nu fi genul ăla de prost care continuă să rupă bateria telefonului, că nu se știe cât stați acolo. anunțați rudele de situația și locația voastră, ca să nu se panicheze. 
  6. bani. dacă stai pe loc într-o gară câteva ore, ar fi bine să ai cu ce să îți cumperi un ceai cald, o apă, un pachet de biscuiți. da, 99,99% din situații nu vei avea nevoie de ei, dar pentru acea singură situație sunt buni. eu folosesc regula 100 lei la 200km. 
  7. o lanternă mică. fără motiv, dar nu se știe niciodată. 

Aveți grijă de voi, că nu e altcineva care să o facă. 

Tags:

Related posts:

7 Comments

  1. Gbl · 16 decembrie 2018

    Am lăsat comentariul doar ca să mă abonez la articole cu mailul. Merci

  2. Petruș · 17 decembrie 2018

    Legat de punctul 2, cred că cel mai idicat e să ai mereu asupra ta juma de jul de hârtie igienică, nu cred că e problematic în privința spațiului pe care îl ocupă în traista din dotare, oricare ar fi ea. Mi-e greu să cred că cine pleacă cu trenul, pleacă cu mâinile în buzunar, fără bagaj.

  3. roprepper · 17 decembrie 2018

    șervețelele sunt mai bune, că sunt și pentru nas și pentru cur :D

  4. Groparu · 17 decembrie 2018

    + buf. Util pe mai multe planuri, e mai practic ca un fular.
    + o carte bună. Tocmai ca să nu fii tentat să rupi bateria telefonului în două.
    + șervețele uscate. S-ar putea să fie friguț și să curgă mucișorii.

Leave a reply