Pentru că avem politicieni iresponsabili, România este posibil să se îndrepte spre mai rău, pentru că PSD sunt populiști și vor să dea bani oamenilor fără a le păsa de unde sunt banii ăștia, iar oamenilor cărora nu li se dă bani oricum nu le pasă de unde sunt. Asta se traduce printr-un mic deficit momentan, prin taxe noi și prin tot felul de minuni, toate mergând spre o devalorizare a monedei naționale.
Fără a insista prea mult pe partea politică a problemei, că sunt destui care se ocupă cu asta, aș insista un pic pe apărarea de o posibilă rămânere fără bani/serviciu și/sau o devalorizare a leului.
La ce mă gândesc:
- înlocuirea tuturor electronicelor care s-ar putea strica în următorii cinci ani, eventual cu unele mai bune (chiar dacă sunt mai scumpe). am făcut asta în 2015 când am cumpărat casa, centrală termică, aragaz, frigider, microunde, mixer. singura care e problematică e mașina de spălat, are ceva defect de gândire și a ruginit capacul după 2 ani, ar trebui înlocuită anul ăsta.
- electronicele mici: telefoanele sunt relativ noi, computerul și laptopul au SSD-uri cumpărate anul trecut, mașina de bărbierit e nouă, routerul are 2 sau 3 ani.
- cumpărarea de haine mai bune, care să reziste mai mult timp. oricât de mult mi-ar place Decathlon, nu prea e treabă cu tricourile lor de 20 sau 30 lei. da, am luat 5, le-am purtat pe rând, problema nu e că s-au lăsat, ci că încep să miroasă a transpirație chiar și după ce sunt spălate. așadar, geci mai bune, pantaloni mai buni, tricouri mai bune, încălțăminte mai bună, le privesc pe toate ca pe o investiție pe termen lung. de asemenea, o parte din ele pot fi cumpărate în extrasezon, magazinele vor fi bucuroase să scape de marfa de iarnă de pe stoc acum în vară.
- punerea la punct a mașinii, cu tot ce presupune asta: verificări tehnice, înlocuit distribuție chiar dacă ar mai merge, anvelope noi (mă uitam acum, anvelopele de iarnă au reduceri 30% sau chiar mai mult).
- amânarea oricăror idei de credite, auto sau imobiliare sau de orice fel. dacă apare o situație de șomaj, un credit e ca o ghiulea legată de picior. dacă aveți unul, gândiți-vă cum să îl achitați mai repede sau cum să puneți deoparte o rezervă de bani pentru el, dacă nu aveți, nu luați unul sub nici o formă.
Eu sunt un caz fericit: am avut destul timp liber și am început să organizez treburile prin casă, să notez cheltuielile și să încerc să le țin sub control. Și, pentru că suntem doi adulți, știm cât mâncăm și cât să cumpărăm, am redus risipa alimentară la maxim. Poate acum e momentul să o faceți și voi.
1. Mașina de spălat rufe a murit și la mine, dar era din 2004. Caut soluții și tb. să fie cu A+++ pt ca panouri.
2. Mobil 2017 cadou la prelungire abonam., dupa ce anteriorul a luat foc. Stând.
3. Am 3 tricouri din Decathlon la 20 lei. Doar unul are problema de care zici tu. Nu știu ce naiba are.
4. MCV nou. Se prezintă bine după +1 an.
5. D’astea avem. În 2019 se încheie grosul, rămân detaliile încă puțin.
1. a mea a murit după 10 ani, am luat modelul următor, care are problema asta cu rugina.
3. ai un pic de răbdare, așa o să facă toate.
4. bună mașina. economă.
Am și eu problema asta la hainele pt sport ieftine luate de la Decathlon sau H&M, de put după o perioadă și nu mai iese mirosul din ele indiferent de cât de mult le speli. Se întâmplă din cauză că materialul nu e tratat anti bacterian. Orientează-te spre variante mai scumpe la care să fie menționată asta cu tratamentul anti bacterian.
am notat. merci.
dă-mi niște idei, că căutarea asta nu imi dă nici un rezultat bun https://www.google.ro/search?hl=ro&lr=lang_ro&q=tricou+tratat+anti+bacterian&sout=1
6. schimbarea eventualelor economii in valuta (usd, eur, chf)
7. eliminarea cheltuielilor impovaratoare pe termen lung daca sunt la limita veniturilor sau chiar peste: scoli private, abonamente de tot felul, rate la masini, vacante scumpe
eu nu as schimba nimic din zona electronice/electrocasnice. mai bine faci un depozit de X euro (dupa nevoi si posibilitati : ) din care poti sa cumperi cand te lasa alea vechi.
Brandurile și-au patentat propria tehnologie de material tratat antibacterian, de asta se găsesc mai greu (spre imposibil) la căutări pe Google.
La adidas, de ex, trebuie căutat după „climalite”:
https://www.decathlon.ro/p/8393756_tricou-fitness-albastru-barbai.html#/1-200-s
https://www.global.adidas.com/climachill-tee/S94514.html
https://www.global.adidas.com/sequencials-climalite-running-tee/AX7529.html
La Nike îi zice „dri-fit cool”: https://store.nike.com/us/en_us/pd/breathe-miler-cool-mens-short-sleeve-running-top/pid-11322054/pgid-11619003
Uite câteva chiar de la Decathlon la care scrie că materialul este tratat pt reducerea mirosurilor neplăcute:
https://www.decathlon.ro/p/8316088_bluza-techwool500-warm-fermoar-negru.html#/1-200-s
https://www.decathlon.ro/p/8284498_bluza-techfresh-50-gri-inchis.html#/1-200-s
Dar trebuie luate pe rând și verificate specificațiile, fiindcă nu există filtre de căutări după așa ceva.
Încă o chestie de care uitasem vineri: există și varianta să adaugi Sanytol când le speli, e o soluție dezinfectantă, mai omoară din monștri.
Nu fac reclama, dar au produse bune.
https://gravity.ro/product/tricou-teh16-b/
In Brasov ii gasesti la Himalaya.
reclama e bună.
Niciodata nu sti cand o sa pice ceva, tot timpul vei avea ceva de schimbat si mereu te va prinde nepregatita.
da, dar asta nu înseamnă că nu te poți pregăti un pic. de pildă, vinde frigiderul care e vechi cât mai merge la jumătate de preț și cumpărat unul nou
Hai nene ca noi suntem romani, stii tu: tunelurile dacice, portal energetic sub Bucegi etc. Noua nu ni se poate intampla veci asa ceva. Ce aia pe care-i inunda un firicel de apa la fiecare doi ani s-au invatat minte cu ceva?