Conceptul „gray man” vine de la americani, desigur, și înseamnă „om care se pierde în mulțime neobservat”. Cineva care nu iese în evidență într-o mulțime în nici un fel. Și asta se obține prin înțelegerea felului în care oamenii ies în evidență. Regulile nu sunt fixe, trebuie adaptate în funcție de împrejurări.
Oamenii ies în evidență prin haine și prin comportament. Să le luăm pe rând.
Hainele
Teoria e simplă: poartă haine care nu ies în evidență. Asta nu înseamnă doar negru și gri, ci haine adaptate pentru vârstă și pentru mediu. Dacă ai 20 de ani, e de așteptat să ai un tricou portocaliu și niște adidași fosforescenți, când ai 40 de ani asta va atrage atenția.
La fel cum atrag atenția hainele militare. Am un vecin care poartă mereu pantaloni de camuflaj. Iese în evidență pentru că e singurul de pe stradă care face asta. În mulțimea de oameni care trec pe strada asta (eu am biroul lângă geam), el este singurul care are genul ăla de pantaloni. Rar mai trece altcineva cu pantaloni de camuflaj.
Cu hainele și echipamentul militar e o problemă în sensul că, deși ele nu atrag atenția neapărat publicului, atrag atenția forțelor de ordine (poliție, armată, bodyguarzi, paznici), fie pentru că așa sunt obișnuiți, fie pentru văd un echipament pe care îl recunosc (fie l-au văzut la colegi la aplicații, fie la soldați din armatele altor țări), așadar a te plimba cu bocanci de 600 lei și rucsac de 400 lei, ambele de la firme care copiază echipamentul militar (știu discuția, mulți oameni au impresia că 5.11 Tactical sau CamelBak vând către public același tip de echipament pe care îl produc pentru forțele de ordine), va atrage atenția. Și poate nu e un polițist bun, e un polițist concediat, care știe cât costă acel rucsac și automat purtătorul lui devine o țintă.
Iată două exemple simple de rucsacuri care ilustrează binișor ideea de gray man: purtătorul cărui rucsac credeți că va ieși în evidență?
Ca să nu mai fac o categorie specială, aici aș include și mașina. Cu cât mai comună, cu atât mai bine. Aveam mai demult un Renault Megane, când știam că am treabă în alt oraș, o lăsam nespălată câteva zile sau săptămâni, să nu atragă atenția. O mașină lustruită atrage atenția. O mașină scumpă într-o zonă de mașini ieftine atrage atenția. Gândiți-vă cum atrage atenția un BMW nou parcat lângă un bloc de garsoniere.
La un moment dat cineva întreba dacă prepper-ii au semne distinctive. Nu au, tocmai din acest motiv: nu trebuie să știe nimeni ce fac eu în timpul liber. Nu trebuie să mă expun nenecesar cu un abțipild în luneta mașinii sau cu o insignă pe haine.
Comportamentul
Chiar dacă publicul presupune că e de ajuns să ai hainele potrivite pentru a te amesteca în mulțime, comportamentul face uneori diferența. Și aici sunt mai multe aspecte.
Unul este că forțele de ordine sunt antrenate să identifice diferența dintre „plictisit” și „nervos” doar după expresia feței. Am aplicat acum câțiva ani pentru viză de SUA. La interviu, omul se făcea că tastează ceva la calculator în timp ce îmi studia comportamentul. Voia să vadă dacă mă enervează că trebuie să aștept prea mult, dacă sunt nerăbdător, dacă mă forțez să par bând și neamenințător sau dacă așa sunt eu. Sunt destule clipuri pe net despre cum să înșeli detectorul de minciuni, ideile de acolo sunt bune de exersat cel puțin o dată pe lună pentru a ne putea controla mai bine emoțiile.
O altă idee pe tema comportamentului. Am locuit o perioadă la Oradea, unde accentul meu de bucureștean era imediat identificat. Dar înainte de asta, ce mă dădea de gol era că nu salutam când intram undeva, magazin, bar, orice. Acolo toată lumea saluta, dar bucureșteanul crescut cu trafic, bormașini, manele și nervi nu știa să zică bună ziua.
Alt exemplu. La Brașov avem un parc acvatic acoperit, cam singurul în zona asta a țării. Într-o vreme, mergeam după masă acolo și plecam înainte de 5, când începe să se aglomereze. Eram câțiva cu copii, câțiva seniori trecuți de 60 și 2-3 tipi care ieșeau mereu în evidență. Clanul Cordunenilor, tatuaje peste tot, tatuajul cu Ștefan cel Mare pe piept, veneau de la Bacău, probabil. Dar nu făceau nimic deosebit, nu atrăgeau atenția prin comportament, doar prin tatuaje. Dacă nu le aveau, se încadrau perfect în peisaj.
Alt exemplu. Pe stradă locuiește un clan de țigani. În 6 ani de când stau aici, nu am auzit nici pâs de la ei. Sunt așa cu credeți, cu fuste largi, cu mulți copii, cu 20-30 de oameni într-o casă micuță. Dar nu fac nici un gel de gălăgie, la nici o oră. Fac uneori grătar, copiii mai țipă prin curte, cam atât. Mă întâlnesc cu ei prin trafic, au mașini de lux, circulă civilizat, dau semnal, nu sunt agresivi, nu nimic. Nu atrag atenția asupra lor cu nimic.
Iată un exercițiu bun de făcut pentru a vă da seama dacă vă îmbrăcați țipător sau vă puteți amesteca în mulțime.
felicitari frate, ma bucur ca ai trecut la teme serioase.
nu există teme serioase
nu? hmmm…
Apropos … cam care ar fi faza cu oamenii gri în România ? În afară de câteva zeci, hai … cu indulgență, sute de indivizi ce au o vagă idee despre prepping, survival & co. şi care sunt familiarizați cu conceptul, credeți că restul turmei dă doi bani pe asta? Haideți să fim serioşi … trăim deja o apocalipsă zombie, unde zombi nu sunt morții vii readuşi la viață ci majoritatea gloatei care e ruptă în gură cu fesbuc şi gunoiul de la TV. Iar indivizii ăştia habar nu au să deosebească un rucsac tactic de unul normal. Pantalonii de camuflaj nu mai sunt de ceva ani o noutate, toți mârleții au trening de la obor în culori de camuflaj sau ținute militare luate de la cei din sistem. Iar conceptul de gri, pt. cineva care se pregăteşte devine activ doar când SHTF … dar în cazul României chiar nu mai contează cu ce te îmbraci dacă vine grozăvia pentru noi. Față de americani unde prepping-ul se justifică din mai multe puncte de vedere în spațiul mioritic conceptul de gri e fix chix! Poate doar operativii din diferitele servicii secrete mai folosesc tehnici specifice de supraveghere, culegere de informații ş.a.m.d care să necesite o abordare care să atragă cât mai puțin atenția asupra lor. Restul e poveste!
VON, e na si tu si tu acuma. Ce ai tu cu hobby-ul omului? Ii place sa scrie sa scrie povesti pentru cine vrea sa i le citeasca.
Nu e vorba de poveşti dar mai ales nu se pune problema de hobby. Se pune problema sub ce unghi privim aceste lucruri, cum le interpretăm dar mai ales cum le punem în practică. Dacă preppingul rămâne la nivel de hobby … adică ce mai facem în timpul liber … atunci am eşuat din start. Pentru mine, şi sper că nu sunt singur, toată această situație nu se rezumă doar la acumularea de lucruri ci la inducerea unui mod de a gândi setat pe survival şi la o abordare existențială diferită de cea a zombilor, de care vorbeam mai devreme. Marele nostru noroc, în spațiul mioritic, este că gloata nici nu concepe astfel de idei, care, la americani, au devenit un stil de viață. Un dialog în autobuz pe acest subiect ar fi ceva de genul „- Ai văzut, mă, la americani? Aia fac prepping! – Dă-i naibii de idioți! Las-o p-asta, ai văzut ce manea a scos Duță/Muță/Tuță, etc… şi ce maşini jmekere aveau şi gagici …” Aici, dacă te văd ăstia cu paste, orez sau 10 conserve în coş la market, vor spune „Uită-l şi pe amărâtu’ ăla, n-are bani să-şi ia GiBi sau ….etc” Sincer, e mai bine aşa… să poți vedea liniştit de ale tale, să acumulezi cât mai multe cunoştințe utile, să te perfecționezi cu proiecte DIY, să-ți menții o formă fizică bună, să practici o artă marțială, să ştii să utilizezi cuțitele în orice situație, inclusiv în lupta corp la corp … să te perfecționezi zilnic, indiferent de invitații care-i are Capatos sau cine ştie ce trişti mai behăie pe la vocea României …😊 Discuția rămâne deschisă!
VON, te contrazic la o fază, pentru că restul sunt păreri personale și ai dreptul la ele
cred că e o greșeală că subestimezi forțele de ordine. știu că unii sunt proști, dar știu că unii fac pe proștii, că le e bine așa.
@roprepper – Ce am enunțat mai devreme nu sunt doar păreri ci observații făcute de-a lungul timpului pe marginea acestui subiect. Cât despre forțele de ordine, autorități publice, ş.a.m.d. nu era vorba de calitatea umană a celor ce încadrează aceste structuri ci despre capacitatea lor, a instituțiilor, de a face față unei crize MAJORE. Să fim serioşi … trecutul ne-a demonstrat în numeroase exemple că şi în situații nu neapărat majore au fost date rateuri remarcabile.
von, știm că nu au capacitate de răspuns, dar nu crede că toți sunt proști și nu știu ce e ăla un rucsac de asalt sau faze de genul ăsta.
Ok … leave it your way!.. 😊
Mai scrie si tu ceva pe blog maestre ca intru zilnic si nimic nou…
nu prea am ce să scriu zi de zi
Bun articol