Lopată de zăpadă?

  • 20 Noiembrie 2016

Știu, ninge puțin, nu are rost să ne pregătim pentru asta, de aceea la zăpada de acum câteva zile era coadă la service-urile auto pentru schimbarea anvelopelor. Dar, cu o investiție de 1-200 lei, puteți fi asigurați câțiva ani pentru acele rare cazuri când ninge (asta depinde mult și de zonă).

Cele două calități ale unei lopeți bune: e de metal și are coada de lemn sau plastic dur. Am avut două lopeți de plastic, primite cadou de la prieteni, ambele s-au rupt după 2-3 folosiri. Da, sunt mai ușoare și mai ieftine, dar sunt absolut inutile, mai ales dacă zăpada se întărește.

Pentru curte

În curte și pentru trotuarul din fața casei folosesc o combinație de perie de curte cu un plug de zăpadă cu lama de metal, plus o banală lopată de metal. Peria costă în jur de 30 de lei, am luat-o de la un magazin de bricolaj, e bună tot anul pentru măturat curtea, plugul e o achiziție recentă, costă 165 lei, e dintr-un plastic gros și dur și are la bază o lamă de metal. Le folosesc pe amândouă pentru a interveni când zăpada este proaspătă. Când lucrurile se complică, iau lopata metalică.

perie-curte plug-zapada

Pentru mașină

În mașină am o lopată Fiskars de 60 lei și o lopată militară pliabilă de 22 lei. Alte soluții bune sunt Hecht de 57 lei, o alta de tablă de 68 lei sau cea cu mâner telescopic de 90 lei. Aceasta din urmă se găsește și pe Amazon la 20€, dar nu toate magazinele trimit în România.

Nu vreți să dați bani pe ele? Luați lopata de 30 lei și o coadă oarecare și tăiați din coadă cât vă trebuie sau cât vă încape în mașină (eu o țin de-a latul). Faceți un T la capătul cozii din bucata tăiată, o să vă fie foarte util când lucrați cu lopata.

lopata-aluminiu

Sau luați două lopeți de metal de 54 lei, una pentru curte și una pentru mașină, și sunteți blindați. Ce veți vrea să faceți e să înfășurați coada cu sfoară în câteva locuri, pentru că lemnul alunecă pe mănușă. Și, pentru cea din mașină, veți vrea să îi faceți o husă sau să o înfășurați într-un sac, să nu taie sau murdărească ce aveți prin portbagaj.

Am văzut că magazinele de bricolaj sau benzinăriile sunt pline de lopeți de plastic. Nu le recomand deloc. Știu, sunt mai ieftine și mai ușoare, dar nu sunt deloc practice și rezistente.

Tags:

Related posts:

2 Comments

  1. bogdan · 10 Februarie 2017

    La lopata militara pliabila,linkul se deschide la un produs care costa 213 lei. Pe blog e indicat 22 de lei. Am văzut prin magazine astfel de lopeți la 25-35 de lei. Sunt ok astea? Referitor la lopeți, desi stau la bloc am doua de metal. Una mare care o țin în casa și una mai mica pt mașină. Am găsit la dedeman la 35 de lei( metal lemn de fag).

  2. roprepper · 11 Februarie 2017

    ce frumos. a dispărut aia. una cam la fel e asta https://www.emag.ro/lopata-pliabila-3-in-1-strend-pro-cs325-oxford-in-husa-metal-sk-2170847/pd/D4NRJ7BBM/

    eu am una marca mil-tec, am săpat niște gropi cu ea, e bun, dar e mică rău de tot.

Leave a reply